15 iulie 2018

Manual de scufundare

Va prezentam in continuare un scurt manual de scufundare.

  1. Verificarea aparatului de respirat subacvatic si pregatirea pentru scufundare

Inainte de scufundare, se verifica in primul rand presiunea aerului in buteliile care vor fi utilizate. Controlul se executa cu un manometru care se monteaza la unul din robinetele buteliei sau cu manometrul care este montat la detentor.
            Montarea detentorului la butelia de aer trebuie sa se faca astfel:

  • – se verifica daca robinetul buteliei la care se va monta detentorul este curat;
  • – se deschide usor robinetul buteliei pentru ca prin purjare sa se indeparteze eventualele impuritati (nisip, praf);
  • – se inchide robinetul buteliei;
  • – se verifica starea garniturii inel (O-ring), daca este cazul, adica garnitura este lovita, rupta, ciupita, etc.) se inlocuieste;
  • – se monteaza jugul treptei I la robinetul buteliei, avandu-se in vedere faptul ca furtunul detentorului trebuie sa fie in partea dreapta;
  • – se strange, fara a forta, surubul jugului;
  • – se deschide pana la capat robinetul buteliei, dupa care se inchide un sfert de rotatie;
  • – se determina locul eventualelor scurgeri de aer, se iau masuri de eliminare a acestora;
  • – se apasa pe butonul de purjare al etajului II , aerul trebuie sa iasa liber;
  • – se introduce mustiucul in gura, se inspira si se expira de cateva ori pentru a verifica functionarea corecta a detentorului.
  1. Echiparea pentru scufundare. Intrarea in apa. Acomodarea cu apa

     Vizorul nu trebuie strans puternic, etanseitatea sa depinzand de echilibrul dintre presiunea aerului din interiorul sau si presiunea exterioara si, bineinteles, de starea marginilor vizorului.
      Inainte de a pune vizorul, acesta se clateste cu apa, iar geamul acestuia se unge cu saliva, impotriva aburirii.
Inaintea intrarii in apa, scafandrul trebuie sa execute urmatoarele:

  • – sa se asigure ca are asupra sa toate componentele echipamentului de scufundare;
  • – sa se asigure ca robinetul buteliei este deschis;
  • – sa fixeze pozitia buteliei (fara a uita chinga subcutala, daca este cazul) si sacontroleze reglajul chingilor;
  • – sa verifice ca rezerva este in pozitia deschis (daca este cazul);
  • – sa respire din butelie cateva secunde pentru a se convinge ca detentorul ii permiteo respiratie usoara.

Intrarea in apa a scafandrului trebuie sa se faca cat mai usor, in deplina siguranta, functie de locul in care se executa scufundarea (plaja, margine de bazin, cheu, ponton, nava, barca, etc.).
Modalitatile de intrare in apa a unui scafandru  sunt:

  • – intrarea de pe plaja;
  • – intrarea din pozitia sezand;
  • – intrarea prin salt cu picioarele inainte;
  • – intrarea pe scara de scafandru;
  • – intrarea prin basculare pe spate.

            Intrarea de pe plaja este metoda cea mai simpla, recomandata in special incepatorilor. In cazul in care sunt valuri, se pun labele in picioare si se merge cu spatele prin apa pana apa este destul de adanca pentru a se putea inota, se face o intoarcere si se inoata in imersiune.

Daca valurile se sparg departe de tarm, scafandrul se deplaseaza prin apa cu labele in mana pana cand apa ajunge la genunchi, dupa care se vor pune in picioare si se va proceda ca mai sus.
            In cazul unui  fund stancos sau cu namol, labele se pot duce in mana pana cand apa este destul de adanca pentru a se putea executa scufundarea in siguranta.

            Intrarea din pozitia  sezand este metoda cea mai recomandata. Se foloseste pentru intrarea in apa de pe marginea bazinului, barcii, etc. Scafandrul pleaca din pozitia “sezand” cu picioarele in apa, apoi sprijinindu-se cu mainile de bazin sau de marginea barcii se va intoarce cu fata spre marginea bazinului sau barca si se va lasa incet in apa.        

     Intrarea prin salt cu picioarele inainte permite amortizarea socului lovirii de obstacole neobservate de la suprafata, mentinerea corpului in pozitie verticala, pastrandu-se astfel orientarea sub apa. Acest procedeu presupune ca saltul sa se execute cu o mana pe vizor si detentor iar cealalta mana pe chinga de la partea inferioara a buteliei.

   Intrarea pe scara de scafandru este intrarea cea mai rationala, atat din punct de vedere practic, cat si din punct de vedere psihologic, permitand scafandrului o patrundere in apa usoara si progresiva.   Aceasta intrare este foarte indicata pentru incepatori si atunci cand scufundarea se face de la bordul unei nave.           

Intrarea prin basculare pe spate este practica in cazul unor ambarcatiuni usoare (ex. barca pneumatica), care nu ofera o stabilitate suficienta pentru a permite saltul vertical. Scafandrul se aseaza pe marginea ambarcatiunii, cu fesele in afara si spatele la apa, cu o mana tinandu-si vizorul, se basculeaza spre inapoi, in acelasi timp aducand genunchii la piept.
            Incovenientul acestui procedeu este ca scafandrul nu poate vedea punctul de intrare in apa si nu ofera o buna protectie impotriva pericolului de lovire a scafandrului de eventuale obstacole submarine.   Dupa intrarea in apa, pe masura ce scafandrul se scufunda, isi echilibreaza presiunea la timpane prin manevre de compensare (Valsalva, etc), compenseaza presiunea din vizor, egalizeaza presiunea din sinusuri si elimina apa din vizor, daca este cazul. Pe timpul scufundarii, scafandrul trebuie sa respire ritmic, evitand intrarea in gafaiala.

  1. Reguli obligatorii de respectat pe timpul scufundarii
  • – Dupa intrarea in apa, la suprafata se aranjeaza echipamentul pe corp.
  • – Se verifica prin semne daca coechipierul este gata de scufundare.
  • – Coborarea se face, de regula, pe saula lestata, in picioare sau cu capul in jos, cu o mana pe saula si cu cealalta la nas pentru a face manevra de echilibrare a presiunii in urechi.
  • – Viteza de coborare este viteza permisa de organismul fiecaruia.
  • – Pe timpul coborarii, pentru evitarea placajului mastii, se expira pe nas ori de cate ori este nevoie.
  • – Pe timpul coborarii, daca unul din scafandri nu se poate echilibra, face semn coechipierului, urca 2-3 metri, impreuna, dupa care incearca coborarea din nou; daca totusi echilibrarea nu este posibila, echipa iese la suprafata.
  • – Ajunsi pe fundul apei, scafandrii isi reaseaza echipamentul pe corp, isi arata semnul “OK”, si se orienteaza asupra directiei de deplasare.
  • – Pe timpul scufundarii,supravegherea  reciproca  este  obligatorie.
  • – Daca unul dintre scafandri s-a pierdut de echipa, observa zona din jur, iar daca nu-si vede coechipierii, iese la suprafata si asteapta restul echipei, care este si ea obligatasa iasa la suprafata;
  • – Dupa iesirea la suprafata, se regrupeaza si continua scufundarea;
  • – PE TIMPUL SCUFUNDARII, ATENTIONAREA COECHIPIERULUI ASUPRA ORICARUI  INCIDENT  ESTE  OBLIGATORIE .
  • – Acordarea primului ajutor coechipierului aflat in dificultate sub apa sau la suprafata apei esteobligatorie.
  • – Daca pe timpul scufundarii unul dintre scafandri oboseste si este  pe punctul de a intra in dispnee de efort (gafaiala), isi atentioneaza coechipierul, se opresc, raman in pozitie orizontala sau in genunchi, isi fac semne intre ei pana totul revine la normal, dupa care isi continua scufundarea.
  • – Pe timpul scufundarii, semnele facute de unul dintre scafandri trebuie confirmate obligatoriu de catre ceilalti scafandri din echipa.
  • – Daca unul dintre scafandri a trecut pe rezerva de aer, este obligat sa-si semnalizeze imediat coechipierii, isi inceteaza orice activitate si iese la suprafata, cu echipa.
  • – Viteza de urcare la suprafata este de 9 m/min (viteza de urcare a celor mai mici bule de aer), respirand normal.
  • – Pe timpul urcarii este interzisa manevra de echilibrarea a presiunii in urechi (VALSALVA).
  • – Cand se foloseste vesta de salvare-compensare pentru urcare catre suprafata, scafandrul se va afla in pozitia in picioare, cu o mana pe furtunul de golire a vestei, pregatit pentru a-si controla in orice moment viteza de urcare, coechipierii aflandu-se fata in fata.
  • – Daca detentorul nu debiteaza aer, se atentioneaza coechipierul si respirand din detentorul acestuia ies la suprafata  impreuna.
  1. Semne folosite de scafandri

            La ora actuala, echipamentul de scufundare nu permite, pentru majoritatea scafandrilor, sa vorbeasca intre ei cand sunt in imersiune. Necesitatea de a comunica este foarte importanta in activitatea de scufundare, de aceea a fost necesara crearea unui mod de comunicare sub apa.
Cel mai simplu si cel mai eficient mod de comunicare sub apa intre scafandri il reprezinta comunicarea prin semne si semnale, vizuale sau acustice. Prin aceste semnale scafandrul poate descrie situatia sa altui scafandru, poate intreba, ordona sau cere ajutorul. Acest cod de semne si semnale consta in gesturi semnificative pentru desfasurarea in siguranta a fiecarei scufundari.
            Semnele de mana folosite in scufundari sunt extrem de multe si variate, si difera foarte mult de la o scoala de scufundare la alta.

Indiferent de experienta si cunostintele scafandrului, se recomanda ca inaintea fiecarei scufundari, membrii echipei de scufundare sa faca o trecere in revista a semnelor si a semnificatiilor acestora pentru a nu interveni nici o confuzie in timpul scufundarii.

    La toate semnele, trebuie sa se raspunda prompt, inapoindu-se exact asa cum au fost receptionate. In felul acesta, cel care a transmis semnul poate fi sigur ca semnul a fost receptionat de catre partener si a fost inteles corect.

  1. Respiratia in tandem

            Atunci cand un scafandru dispune de un echipament bun si de o planificare corecta a scufundarii, exista putine sanse de a-si epuiza intreaga cantitate de aer stocata in butelii. Totusi, posibilitatea aparitiei unei defectiuni la aparatul de respirat cat si eventualele greseli ale scafandrului nu pot fi eliminate in totalitate.
            In cazul aparitiei unor astfel de incidente, respiratia in tandem este o buna metoda de a reveni la suprafata in siguranta. Pentru efectuarea in cele mai bune conditii a unei astfel de manevre, se recomanda folosirea unui detentor de rezerva, eliminandu-se astfel orice stare de confuzie rezultata din nevoia acuta de aer. Aceasta solutie este mult mai comoda si mai sigura decat solutia utilizarii alternative a aceluiasi detentor de catre cei doi scafandri.
            Respiratia in tandem este un procedeu folosit in caz de urgenta in care doi scafandri respira aer din aceeasi butelie cu aer comprimat. Acest procedeu este folosit de mai multi ani, atat ca procedeu de urgenta in vederea ridicarii rapide la suprafata apei, cat si ca procedeu de salvare in cazul unor scufundari speciale efectuate in locuri cu grad ridicat de periculozitate cum ar fi pesteri, epave, zone de vegetatie sau sub gheata.
Respiratia in tandem va incepe atunci cand se descopera nevoi de aer a unui scafandru. Acesta, folosind semnul conventional pentru lipsa de aer, prin miscarea mainii sau a degetului de-a lungul gatului, instiinteaza un alt scafandru ca are nevoie de ajutor. Respiratia in tandem se poate efectua fie prin respirarea de aer din aceeasi butelie si acelasi detentor prin pasarea alternativa a etajului II intre cei doi scafandri, fie din aceeasi butelie si din detentoare diferite, atunci cand scafandru donator dispune de un detentor de rezerva.
In timpul respiratiei in tandem trebuie avut in vedere faptul ca rezerva de aer a donatorului poate fi si ea epuizata. De aceea, ambii scafandri trebuie sa fie pregatiti, ca la terminarea rezervei de aer, sa intrerupa respiratia in tandem si sa continue urcarea la suprafata in apnee, cu expirarea graduala a aerului din plamani.
Procedeul respiratiei in tandem necesita o buna coordonare a ambilor scafandri si multa concentrare din partea acestora. Pentru a fi bine insusit si corect aplicat, acest procedeu trebuie exersat in conditii de bazin, cu parteneri experimentati si cu diferite tipuri de detentoare.

  1. Lestarea corecta

Conform Legii lui Arhimede, flotabilitatea este in functie de raportul dintre volumul corpului si greutatea acestuia.  Pentru a se lesta corect, scafandrul trebuie sa tina cont de:

  1. – calitatea costumului de scufundare;
  2. – tipul de butelie (raportul greutate-volum) si de continutul sau;
  3. – accesoriile cu care s-a echipat;
  4. – durata, adancimea si natura scufundarii.

Lestarea mai depinde si de experienta si tehnica scafandrului. Se considera ca lestarea ideala este aceea in care scafandrul are flotabilitate nula la sfarsitul scufundarii, ceea ce permite respectarea vitezei de ridicare si efectuarea eventualelor paliere.
O buna lestare este foarte importanta atat pentru placerea, cat si pentru securitatea scufundarii, dar nu se poate face corect decat ca urmare a propriei experiente.
Avand in vedere experienta scafandrilor cu vechime, pentru debutanti se pot da urmatoarele sfaturi:

  • –  Cautati sa va asigurati, prin lestare, la suprafata, o flotabilitate nula, fiind echipat cu intreg echipamentul de scufundare (inclusiv accesoriile) iar butelia sa contina numai aerul de rezerva. Chiar daca scufundarea pe prima parte a sa va fi mai grea, aceasta lestare este un compromis rezonabil intre placerea si securitatea scufundarii;
  • – Nu folositi mai multe lesturi de plumb sub pretextul ca este mai usor la coborare. Este de preferat un efort pe primii metri de scufundare, dupa care actiunea presiunii asupra costumului de scafandru isi va face simtita prezenta;
  • – La scufundarea in mare, alegeti o lestare mai degraba usoara decat grea, pentru ratiuni evidente de securitate, mai ales ca pentru inceput veti executa scufundari care nu necesita paliere de decompresie. Din contra, pentru scufundari in bazin sau mare la mica adancime, 3÷5 metri, este indicat sa va lestati mai greu pentru a fi stabil si a nu urca accidental la suprafata in timpul exercitiilor.

 

 

  1. Acordarea primului ajutor unui scafandru aflat in dificultate

            In activitatea de scufundare exista nenumarate motive pentru care un scafandru poate ajunge in dificultate, cum ar fi:

  1. – gafaiala grava;
  2. – crampe puternice;
  3. – perforarea timpanului;
  4. – stare de soc cauzata de intepaturile animalelor submarine veninoase sau de contactul cu flora si fauna urticante, etc.

Accidentele de scufundare sunt cauzate de lipsa pregatirii, lipsa de experienta, insusirea incompleta a cunostintelor referitoare la scufundare.
Pregatirea minutioasa a scufundarii poate preveni o eventuala agravare a unui incident care apare pe timpul acesteia.
In prevenirea incidentelor de scufundare, de mare importanta este modul de participare si ajutorul calificat al celorlalti scafandri din echipa de scufundare.
Daca scafandrul aflat intr-o situatie deosebita se panicheaza, pentru inceput colegii de echipa nu se vor apropia de acesta, vor cauta sa-l linisteasca, fiind gata sa intervina imediat.
O alta situatie deosebita este atunci cand scafandrul aflat in dificultate isi pierde cunostinta, ajutorul acordat acestuia trebuie sa fie facut de un scafandru care are cunostintele si indemanarea necesara pentru salvare, reanimare si tratament.